14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBăsescu, la Naşul

Băsescu, la Naşul

Şeful statului a vorbit, în cadrul întâlnirii cu Radu Moraru, nu doar despre relaţiile României cu SUA şi Rusia, ci şi despre alegeri, îngheţată, preţul gazelor ori papagalii săi de-acasă.

 

Preşedintele Traian Băsescu a fost miercuri seară invitatul „Naşului“ Radu Moraru, pe B1. Într-o atmosferă foarte destinsă, şeful statului a vorbit despre mai multe subiecte, de la relaţia strategică România-SUA şi problema vizelor, la celebra îngheţată lăudată de George W. Bush la Neptun.

Summit şi vize

Vorbind despre colaborarea România – SUA, Băsescu a susţinut că deschiderea căilor aderării pentru Georgia şi Ucraina a fost o idee a României, lansată la începutul anului la sediul NATO de la Bruxelles, care a fost preluată apoi de americani, după ce au văzut sprijinul pe care îl are în rândul ţărilor din fostul bloc comunist. „Dacă SUA avea ca obiectiv strategic acordarea unui plan de aderare Georgiei şi Ucrainei din vreme, ar fi negociat intens cu toate cancelariile“, a susţinut şeful statului, care a admis că s-a pripit „puţin“ şi când a cerut dialog intensificat pentru Serbia, în condiţiile în care acest stat nu a formulat o cerere în acest sens.

În privinţa vizelor de intrare în SUA, preşedintele a explicat: „Avem două variante: să mergem pe tipul de negociere al Uniunii Europene şi să lăsăm Uniunii misiunea să-şi facă obligaţia faţă de România sau să deschidem, în paralel, negocierile bilaterale cu Statele Unite“, precizând că negocierea bilaterală necesită un volum mult mai mare de date personale ale cetăţenilor români care merg în SUA decât standardele Uniunii Europene. „Vreau să discutăm şi cu guvernul, şi cu alte structuri ale statului“, a adăugat Băsescu, precizând că unele state au fost de acord să dea un volum de informaţie privind datele personale mai mare decât cel pe care îl acceptă UE, în vreme ce altele au obţinut dreptul de intrare în SUA „pe standarde europene“.

Cât despre cazul Teo Peter, Băsescu a precizat că acesta se va închide când se va ajunge la o soluţie convenabilă pentru România şi familia artistului, aceasta fiind şi cauza întârzierii. „Vă asigur că, dacă statul român ar fi spus «în regulă, s-o închidem», era închisă de mult problema Teo Peter, la nivelul pe care îl considera statul american şi conform standardelor lor“, a afirmat şeful statului.

Îngheţata lăudată

Şeful statului a vorbit şi despre aspecte „de culoare“ în relaţia sa cu George W. Bush, de la alegerea Neptunului ca locaţie pentru întâlnire până la celebra îngheţată lăudată de preşedintele american.

Şeful statului a arătat că a ales judeţul Constanţa pentru a se întâlni cu Bush atât pentru a da un semnal despre importanţa strategică a Mării Negre, cât şi din „patriotism local“, pentru că dorea să îl aducă pe preşedintele american pe meleagurile pe care s-a născut. Băsescu a povestit cum i-a explicat anterior lui George W. Bush că, pentru el, Marea Neagră este echivalentul Texasului, locul de suflet al omologului american.

Cât despre îngheţata lăudată de preşedintele american, Băsescu a mărturisit că bănuieşte că preşedintele SUA credea că îngheţata care i-a fost servită la desert la Neptun era din fabrica sa, în condiţiile în care a omis să-i spună omologului său că aceasta s-a închis. „Ştia că eram acţionar într-o fabrică de îngheţată, a fost în discuţia de la masa din 2006, i-am povestit că sunt acţionar, de fapt, soţia mea, cu fratele, cu încă o doamnă… Am convingerea că a crezut că era îngheţată de la mine, dar am uitat să-i spun că nu mai funcţionează linia de îngheţată“, a declarat preşedintele, râzând şi povestind că Bush mai ştia un lucru despre el în afară de faptul că are o fabrică, şi anume că a fost comandant de petrolier.

Contract cu Gazprom fără intermediari

Întrebat despre criticile potrivit cărora România ar plăti unul dintre cele mai mari preţuri la gaz din cauza politicii sale externe, şeful statului a arătat că responsabilitatea trebuie, de fapt, căutată în timpul guvernării PSD, întrucât, în perioada 2001 – 2002, s-a stabilit ca ţara noastră să importe gaze prin intermediari.

Băsescu a abordat acest subiect cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care s-a arătat deschis să discute un contract direct al României cu Gazprom. Preşedintele a precizat că va răspunde invitaţiei lui Putin de a efectua o vizită la Moscova cel mai probabil în septembrie-octombrie, când va fi însoţit de o delegaţie economică. Alt subiect pe agenda discuţiilor va fi nevoia Rusiei de a tranzita energie electrică spre zona Balcanilor, a precizat şeful statului, care a mai subliniat că încurajează investiţiile ruse în România.

Băsescu s-a arătat convins că relaţia sa cu Putin este caracterizată de „respect reciproc“ şi de faptul că ambii înţeleg „perfect“ poziţiile celuilalt. El a precizat că s-a întâlnit cu Putin de cinci ori – de două ori la Moscova, respectiv la Bucureşti, şi de trei ori la alte evenimente internaţionale, unde au stat „mult“ de vorbă. Cât despre relaţia cu Rusia, aceasta este „normală, pragmatică“, a apreciat Băsescu.

Papagalii preşedintelui

Preşedintele a vorbit şi despre viaţa personală, povestind despre căsnicia sa, ce durează de 33 de ani, şi despre viaţa de familie sănătoasă şi frumoasă pe care a trăit-o. A menţionat că în relaţia sa cu Maria Băsescu nu a existat „nici o palmă, nici o înjurătură sau o vorbă urâtă“. „Marea motivaţie a acestui comportament este soţia“, a adăugat el, râzând şi spunând că în caz de dezacord se „mângâie“ unul pe celălalt.

Traian Băsescu a vorbit, printre altele, şi despre cei doi papagali pe care îi are acasă – Coco şi Rico, alături un iepure şi trei câini. „Am doi papagali…dar acasă“, a spus preşedintele, relatând că păsările stau separate – una în sufragerie, iar cealaltă, în bucătărie, iar atunci când intră în casă papagalul din sufragerie spune „tata! tata!“, şi cel din bucătărie strigă „mama face cafeaua“.

Cazul „Bricheta“

Preşedintele Traian Băsescu a admis miercuri seară pe B1, că s-a pripit decorându-l pe arbitrul Alexandru Deaconu înainte de judecarea cazului de către federaţie, dar a mărturisit că a vrut să dea un semnal pentru cei care vor să pună ordine în fotbal.

Taxa auto

Interpelat de moderatorul Radu Moraru pe tema taxei auto, şeful statului a refuzat să abordeze subiectul. „Nu o discut, că este ilegală“ a fost singura replică a preşedintelui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII